Pana la moarte si dincolo de ea

Masina inghite usor kilometru dupa kilometru din soseaua uda. In linistea noptii se aud doar picaturile de ploaie si motorul ce toarce nervos. Fiecare se gandeste la ale lui ;unul vrea sa ajunga cat mai repede insa ploaia i-a dat planurile peste cap, celalalt se gandeste la cearta, obisnuita de ceva vreme, care il asteapta acasa. Desi fiecare e preocupat de gandurile lui totusi amandoi simt cva in aer…cva ce nu pot deslusi. E un amestec de teama dar si nerabdare…cva dulce si amar in acelas timp. Cu toate astea parca si-ar dori sa nu se mai sfarseasca niciodata acest drum. Mintea lor spune ca trebuie sa ajunga la destinatie insa sufletelor le e frica sa mearga mai departe. Si totusi in linistea noptii doar bataile inimilor lor par sa spuna cva ce nici ei nu pot intelege.
In urmatoarea secunda un zgomot puternic se auzi si amandoi au fost spulberati din masina. Pe soseaua uda zaceau amandoi privind cum masina in care fusesera cu cateva clipe inainte ardea cu o flacara ce se ridica pana la cer. Atunci s-au privit in ochi si au vazut cva ce lumea si viata i-au facuts a uite. Iubirea lor a inceput cu o privire. Doi ochi albastri au descoperit intr-o zi frumoasa de mai, doi ochi caprui, uneori verzi, calzi si blanzi asa cum nu mai vazuse pana atunci. Asa a invatzat ca de multe ori cuvintele sunt inutile si doar o privire poate spune mai mult decat sute de cuvinte. Atunci a invatat sa asculte cele mai frumoase sunete ce au existat vreodata : bataile inimii lui. Doar prezenta lui o facea sa treaca peste orice si tot ce parea imposibil sa devina chiar usor. Insa viata i-s indepartat prea mult unul de celalat. Fiecare si-a continuat viata insa au pastrat amntirea unei iubiri cu care nu se vor mai intalni niciodata. Au invatzat sa respire acelas aer insa gandindu-se la alte lucruri. Au invatat sa-si ocupe timpul cu alte lucruri pentru a uita unul de celalt. Dar si-au dat seama ca a mai ramas cva in sufletele lor.
Asta au simtit si atunci cand el a trecut cu masina pe langa ea, intr-o noapte ploioasa. A oprit si i-a spus sa urce. Ea a ezitat o secunda insa ploaia era tot mai deasa si rece. Au mers amandoi in aceias masina insa nici unul nu a spus nimic…doar inimile lor vorbeau nestingherite. Acum zaceau pe soseaua uda, in timp ce ploaia se oprise. Un vant usor le mangaia tamplele, iar ei se priveau deruland in minte fiecare secunda a vietii lor petrecuta impreuna. Isi aminteau cum stateau lenesi pe o banca in parc,cum se plimbau incet pe alei facandu-si planuri. Visau sa mearga impreuna peste tot, visau sa fie unul langa celalalt toata viata si chiar dincolo de ea. Acum simteau cum viata se scurge incet incet din ei. Nu mai aveau putere nici sa-si dea seama ca viata lor se termina usor usor.Iar visele lor, desi spulberate de mult, acum pareau ca reinvie si mor in aceias secunda.
-Te iubesc si te voi iubi mereu….
-Te-am iubit,te iubesc s te voi iubi si dincolo de moarte.
Ultimele imagini pe care le-au vazut cei doi ochi albastri au fost ochii verzi,calzi si buni,jucausi dar fermi.
Iubirea lor a inceput intr-un vis de Mai…..iubirea lor s-a terminat intr-o noapte ploioasa de Mai insa chiard aca trupurile lor au sfarsit asa cum e legea firii, sufletele lor vor fi impreuna pt totdeauna.

Petale de suflet

Când eram mică, pe la 4-5 ani mama a considerat că poate înlocui, sau măcar suplini, păpuşile şi jucăriile, cu literele şi cifrele. Aşa am ajuns să mă joc cu litere, cuvinte, propoziţii şi chiar fraze la o vârstă la care alţi copii erau preocupaţi de alte descoperiri.

De atunci mi-a plăcut să citesc şi mai apoi să scriu. Aşa am ajuns, la început să îmi semnez singură desenele pe care le făceam la grădiniţa şi mai apoi am ajuns să pun pe hârtie ceea ce gândesc, dorinţe, vise, bucurii, momente grele, toate gândurile ce vin şi trec prin mintea mea.

Aşa am învăţat că hârtia te ascultă întotdeauna, chiar şi atunci când cei din jur nu te ascultă sau nu te înţeleg. Ea stă liniştită şi tăcută, lăsând vârful creionului să exprime tot ce sufletul şi mintea produc.

Odata, îmi aduc aminte că am început un caiet numindu-l „supliment de memorie” căci mi se întâmplau prea multe şi mintea mea nu le mai putea stoca pe toate. Am găsit acel caiet după mult timp şi l-am recitit zâmbind. E frumos să vezi ce gândeai cu ceva timp în urmă şi să-ţi aduci aminte ce simţeai atunci şi chiar să retrăieşti acele momente. Poate că acum percep altfel acele momente însă îmi aduc aminte şi aşa cum le vedeam atunci.

Şi acum este la fel însă regret că de multe ori parcă îmi este lene să mai pun pe hârtie ce gândesc. Sau gândurile trec prea repede, viaţa trece prea repede şi nu îmi lasă nici un răgaz să mai păstrez ceva. E păcat să fii mult prea fericit uneori şi să vrei prea mult să te bucuri de fericire ca să mai laşi ceva şi pe hârtie. Sau alte ori eşti prea trist şi nu ai chef de nimic, însă nu-ţi dai seama că o foaie de hârtie te poate asculta mai bine decât un om şi te ajută să vezi lucrurile din exterior, de unde sigur poţi vedea mult mai bine ce e de făcut.

Regret că mi-am pierdut puţin entuziasmul de a spune ce gândesc. Parcă uneori mi-e frică să mai spun ceva căci ştiu că va exista cineva care să mă contrazică ori să mă mă condamne pentru ceea ce spun.

Cu toate astea însă mi-a rămas sentimentul, uneori de eliberare, alte ori de bucurie atunci când reuşesc să exprim în cuvinte ceea ce simt. E acelaşi sentiment pe care îl trăieşti atunci când vezi un copil crescând sub ochii tăi. Îl vezi zâmbind, îl vezi plângând, îl alinţi, îl cerţi ca mai apoi să-ţi dai seama că a crescut dar totuşi mai păstrează ceva ce-ţi aminteşte de copilul din trecut. Citind ceea ce scriu mă văd crescând, uneori mă aprob, alte ori mă cert în sinea mea şi îmi promit să nu mai fac greşelile pe care le-am făcut, dar până la urmă privind în ansamblu, sunt mândră de ceea ce am devenit, de copilul care a crescut sub ochii mei.

Unii înţeleg, mă ştiu aşa cum sunt şi mi s-a întâmplat chiar să mi se spună că întotdeauna au crezut că mă cunosc dar după ce au citit câte ceva scris de mine şi-au dat seama că nu îmi cunosc această latură. Nu-i nimic, au descoperit şi chiar tind să cred că şi alte persoane, care poate nu mă cunosc deloc, se vor regăsi în textele mele şi vor avea impresia că le-au fost citite gândurile pe care nu au ştiut până acum să le exprime în cuvinte. În fond sunt bucăţi de viaţă, bucăţi de suflet......Petale de suflet.